Noutati RSS


CoderDojo Lugoj, numărătoarea inversă!

Radu Ticiu - Saturday, March 08, 2014

Ziua de sâmbătă, 15 martie 2014, va fi ziua inaugurală pentru Lugoj ca a cincea localitate din România în care va funcționa un CoderDojo!

După ce au inspirat echipe din Szeged (Ungaria), Arad și Oradea să pregătească și să lanseze implementări ale conceptului, organizatorii și mentorii timișoreni au lucrat cu promitătorii lor omologi din Lugoj. 

Ideea de a crea un dojo în acest oraș a pornit, cum se întâmplă de obicei, din mai multe părți: de la Monica Niga, o foarte activă membră a sectorului ONG local, după ce a participat la un eveniment la care a fost prezentat CoderDojo Timișoara, respectiv de la liceanul Radu Szasz, un talentat programator lugojan care după ce s-a alăturat inițial echipei de mentori timișoreni a realizat că ar fi mai simplu să contribuie la crearea unui dojo în orașul său decât să naveteze ”by train” în fiecare sâmbătă.

De aici, lucrurile au prins consistență: au fost atrași alți mentori, au fost identificați copiii interesați din diverse școli și licee din Lugoj, au fost evaluate cele mai bune opțiuni de locație. Știm că la Lugoj avem aproape 100 de copii inițial înscriși, 8-9 mentori și o sală pusă la dispoziție de către Universitatea Europeană Drăgan.

În premieră pentru România, vom avea o locație în care se va lucra ”în două schimburi”, unul de dimineața, între 10 și 13, respectiv unul de după-masa, între 14 și 17.

Le urăm mult succes colegilor noștri de la CoderDojo Lugoj și așteptăm cu nerăbdare să vedem, probabil pe pagina proprie de pe Facebook, imagini și informații despre activitatea copiilor, mentorilor și organizatorilor de acolo. 



Timisoara CoderDojo la un an de la inaugurare!

Anna Maria Radu - Saturday, March 08, 2014

Startup Hub Timișoara găzduia, în 19 ianuarie 2013, prima întâlnire Coder Dojo în Timișoara. 30 de copii dornici să învețe să-și creeze propriile jocuri, alături de 7 mentori înarmați cu răbdare și pricepere, negreșit susținuți de părinți încrezători erau martorii începutului unei experiențe care avea să ajungă tradiție.

Pe parcursul acestui an, numărul copiilor înscriși în program a crescut semnificativ cu fiecare ediție, marcând finalul anului cu numărul de 37 de întâlniri productive. Organic a crescut și nivelul de complexitate a cunoștințelor, al energiei și nu în ultimul rând, al apropierii dintre toți cei care au pus umărul la construirea unei comunități performante Coder Dojo.

Între timp, activitatea Coder Dojo s-a extins și în alte orașe-suport, cu deschidere pentru educația non-formală. Tot acolo s-au găsit atât copii perseverenți, cu apetit pentru programare, cât și mentori care să-i călăuzească. Organizatorii au fost cei care au pus țara la cale pentru a facilita întâlnirile semnate #CoderDojo. Primul pe listă a fost orașul Szeged, Ungaria; cu curaj și inițiativă, au urmat orașele Arad și Oradea. Și lucrurile nu s-au oprit aici.

Prima seară timișoreană dedicată CoderDojo a deschis drumul către noi lecții. Startup Hub Timișoara a fost loc de camping pentru sacii de dormit ai copiilor peste 12 ani care și-au îmbunătățit cunoștințele tehnice, abilitățile de comunicare și dezvoltare personală cu ocazia evenimentului CoderNight, ocazie cu care n-au lipsit nici gustările pregătite de copii și popcorn-ul pentru documentarul de educație antreprenorială.

Era doar o chestiune de timp până când cei mai pricepuți coderi aveau ocazia de a duce practica CoderDojo la un noi nivel. Copiii au participat la implementarea conceptului Global Day of Code Retreat, muncind cot la cot cu adevarați maeștri Jedi într-ale programării și experți programatori din Timișoara, Belgrad și Skopje.

A fost un șir de evenimente nesperat de productive, care nu putea fi cinstit altfel decât cu o petrecere de pomină. Astfel că în seara de 25 ianuarie ne-am adunat cu mic, cu mare, în primitorul City Business Center, bucuroși de așa o reușită. Prima (și singura, deocamdată) lumânare de pe tortul CoderDojo Timișoara a fost stinsă la suflarea celor 175 de participanți care împărtășesc valorile Dojo. Mentorii și organizatorii și-au unit forțele pentru a pregăti seara dedicată copiilor care, au răspuns la eforturile și perseverența lor, au a experienței CoderDojo.

Aniversarea CD s-ar putea descrie, pe scurt, în câteva cuvinte: zâmbete, recunoștință, aplauze, distracție, gustări și muzică bună. Coderii, mentorii și organizatorii au făcut un pas în față pentru a-și ridica diplomele pe fundalul unui șir răsunător de aplauze. Se putea citi mândria de pe fețele copiilor care băteau palma după ce erau nominalizați. „Best in Algorithmics”, „The Scratch Master”, „Mentoring Patriarch”, „The Almighty Facilitator” sau „The Super-Provider” sunt doar câteva dintre titlurile desemnate celor cărora le-a fost dedicată seara.

N-au lipsit nici momentele artistice: printre invitații noștri s-au numărat All Friends Band (dintre care doi membri, Alex și Felix Suma sunt coderi cu înclinații muzicale), Splash Percussion Ensemble de la liceul de muzică din oraș și iluzionistul-inginer Andrei Crăciun.

Ultima și poate cea mai aplaudată intrare în scenă a fost cea a tortului. Însemnele CoderDojo și pozele cu coderi și mentori au îmbrăcat deliciul serii.

Ne pregătim pentru un nou an de programare intensă, un an în care să ducem performanța Coder Dojo și mai sus! Mult succes, Coder Dojo Timișoara!

Fereastra, casa si tot cartierul

Viorel Sfetea - Friday, January 24, 2014

Daca ai intrebari, cheama un Adi. Si multi nu au ezitat. Suntem trei Adi si impreuna cu Viorel facem parte din echipa de traineri de la Coder Dojo, un program prin care copii cu varste intre 8 si 14 ani invata sa programeze.

Coder Dojo - Noiembrie 2013

Totul a inceput cu o fereastra

Ca sa desenezi o casa, ai nevoie de o fereastra. Sau de doua. Si de un acoperis, si o usa. Sau doua. Si in functie de imaginatia fiecarui copil, un copac, o pasare, un ursulet sau o albinuta. Care misca, si imprastie miere.

Coder Dojo - Noiembrie 2013

Totul se intampla pe KhanAcademy, unde gasim un mediu usor de folosit pentru a desena folosind JavaScript.

Coder Dojo - Noiembrie 2013

Da, invatam copiii sa programeze in JavaScript. Si daca data trecuta am introdus notiunea de variabila, azi a venit randul functiei sa fie folosita, mai ales ca devenea din ce in ce mai greu sa desenam un bloc cu multe ferestre.

Coder Dojo - Noiembrie 2013

Ca tema pentru acasa, a ramas sa facem un un mic cartier, format din doua sau mai multe blocuri cu multe ferestre, folosind functii. Una pentru ferestre, si alta pentru blocuri. Dar nu vreau sa ma gandesc asa departe, sunt de fiecare data surprins de creativitatea copiilor din ziua de azi.

Intreg setul de poze il gasesti pe Flickr.

Articol si fotografii de Adrian Olaru, unul dintre mentorii CoderDojo-ului Bucuresti Nord

Das Cloud despre Coder Dojo

Bobby Voicu - Wednesday, November 14, 2012

Un articol care surprinde extraordinar de bine atmosfera de la Coder Dojo Romania poate fi citit aici. Multumim, Cosmin!

Si a fost prima editie Coder Dojo!

Bobby Voicu - Sunday, October 21, 2012

Prima editie de Coder Dojo s-a terminat si a fost super! Revenim cu detalii si cu poze :) Va multumim tuturor celor care ati fost acolo, de la copii la adulti! Multumiri Claudiei, de la NextSteve, multumim lui Elvis (Mavenhut :D ), precum si celor de la Romtelecom (gazdele noastre) si Cosmote (care au furnizat mancarea si bauturile). Sunt foarte entuziasmat, mi-a placut foarte mult si sper ca toti cei care au participat sa se fi simtit la fel :)

Un pusti de 12 ani cu aplicatie de mobile

Bobby Voicu - Wednesday, October 10, 2012

Este vorba, evident, de un joc, Pizza Bot, care a aparut in App Store si a urcat in topuri. Harry Moran a lansat PizzaBot dupa ce a participat la Coder Dojo in Irlanda. Mai multe detalii (in limba engleza) aici si un clip mai jos:

Cum a aparut ideea Coder Dojo Romania

Bobby Voicu - Tuesday, October 09, 2012

Numele meu este Bogdan Voicu. Bobby mi se spune de cand aveam 4-5 ani si asa mi s-a spus si cativa ani mai tarziu, cand mergeam la Casa Pionierilor, la cercul de informatica, unde invatam sa folosesc HC 85-urile din dotare. Primele lectii au fost, imi aduc aminte si acum, despre comenzile DRAW si PLOT din BASIC-ul respectivelor calculatoare. Ce faceau ele? Desenau linii pe ecran. Asa am invatat sa desenez o casa. Si tin minte ce fericit eram cand, cateva zile mai tarziu, eu eram cel care explica copiilor noi cum sa faca asta, care era diferenta in DRAW 25,0 si DRAW -25,0 (difera directia in care deseneaza linia). Povestea de mai sus se intampla acum mai mult de 25 de ani, prin 1986. Intre timp, pe la acelasi cerc de informatica din Vaslui au mai trecut Razvan Baciu (fost Microsoft), Alexandru Costin si Bogdan Ripa (fosti InterAkt, actuali Adobe Romania), daca e sa mentionez numai cativa dintre cei cu care am interactionat de la varsta frageda. In ciuda tuturor problemelor care ne erau prezentate (ca nu vom mai vedea bine la 20 de ani, ca nu vom creste la inaltimea corespunzatoare, ca nu vom mai iesi din casa toata viata, ca vom avea cosuri si in coate...), am iesit relativ ok, faptul ca stiu sa programez aducandu-mi o angajare la Yahoo!, printre altele, o cariera destul de ok in industria online din Romania si, acum, aducandu-ma in situatia de a fi confondatorul unei companii de gaming in Irlanda (cu birouri in Bucuresti). Anul acesta, la inceput, fiind in Dublin pentru Startup Bootcamp, am auzit pentru prima data de o serie de astfel de cluburi organizate in Irlanda si din ce in ce mai mult, in restul lumii. Coder Dojo era Casa Pionierilor (Clubul Elevilor) intr-o versiune mai virala si mai libera. M-am intalnit atunci cu Bill Liao (investitor in Coder Dojo) si am intrebat cum as putea face si eu ceva asemanator in Romania. Raspunsul? "Totul e pe site!". Pentru ca acest eveniment este "open source", adica oricine poate organiza ceva asemanator, atat timp cat respecta cele cateva conditii minime. Si da, detalii gasiti, pentru moment, pe CoderDojo.com Intr-un final... ma uit la nepoata mea de 5 ani care a luat un iPhone, fara sa mai fi vazut vreodata, iar dupa cateva minute il folosea in mod natural. Imi dau seama ca generatia aceasta are o alta relatie cu tehnologia (buna, rea, nu este locul meu sa judec). Din acest punct de vedere cred ca este posibil ca, in viitor, capacitatea de a programa si de a intelege cod sa fie o alta modalitate de alfabetizare. Cine stie, insa? :)