Noutati RSS


CoderDojo București a dat startul proiectului CoderDojo Tech Academy

Radu Ticiu - Wednesday, July 11, 2018


Finanțat de Microsoft Romania, proiectul CoderDojo Tech Academy face parte din programul alt Viitor, program ce va fi dezvoltat de un consorțiu de organizații nonprofit format din: Coder Dojo Bucureşti & Școala de Valori, Asociația E Civis, Fundația EOS, Asociația Centrul pentru Educație şi Dezvoltare Profesională Step by Step. Acest program se va derula pe o perioada de 2 ani, iar menirea lui va fi sa sprijine dezvoltarea de competente digitale pentru mii de elevi si profesori din Romania.



CoderDojo Tech Academy va fi implementat de CoderDojo Bucuresti si Scoala de Valori care isi propune sa promoveze conceptul de CoderDojo in Romania prin deschiderea de noi dojo-uri (ateliere interactive de programare) in 7 județe din tara, unde în prezent nu există o astfel de inițiativă, iar in paralel ne propunem sa cream o academie online, “Academia CoderDojo”. 
Aceasta va fi locul perfect unde copiii vor învăța programare folosind diverse tehnologii, în funcție de resursele preferate (Minecraft Education, Java, Scratch, etc).





Pentru a veni in ajutorul tuturor dojo-urilor interesate din Romania, în planul de activități pentru acest an sunt incluse:
- deschiderea de noi dojo-uri in Brașov și Sibiu;
- refacerea site-ului coderdojo.ro pe o tehnologie mai noua si cu funcționalități imbunatatite;
- lansarea platformei educationale academiacoderdojo.ro.


Cei care cunoasc persoane sau grupuri de pasionați de educație și tehnologie din Brașov sau Sibiu care ar putea deschide si creste un dojo, sunt rugați să ne contacteze (Adrian Petre, petre2007@gmail.com).

De asemenea, din toamnă, îi așteptăm pe cei care lucrează în București și în împrejurimi în domeniul IT sau domenii conexe, interesați să ni se alăture ca mentori, să participe la un atelier demonstrativ,în cadrul căruia vor putea parcurge gratuit și un set de teste pentru evaluarea afinității pentru programare şi a talentului de a pregăti un Alt Viitor pentru micii noștri programatori.


Avem puterea ca împreuna sa construim un alt Viitor pentru copii!

Comentarii