Noutati RSS


Ninjas de la dojo-urile românești câștigă Coolest Projects Showcase la Dublin!

Radu Ticiu - Monday, June 19, 2017

Reţeaua Coderdojo România a fost reprezentată cu succes la cea de a șasea ediție a CoderDojo Coolest Projects Showcase, desfăşurat în Irlanda, la Dublin, sâmbătă, 17 iunie, 2017.

Aproape 50 de copii şi tineri din Bucureşti, Cluj-Napoca, Dumbrăviţa, Giroc, Oradea, Salonta, Timişoara şi Târgu-Mureş, însoţiţi de mentori, organizatori şi părinţi s-au alăturat unui număr de peste 1000 de colegi sosiţi dintr-un număr total de 17 ţări, majoritatea europene dar şi din Australia, Argentina, Japonia sau Statele Unite ale Americii.

Ca şi în ediţiile din anii anteriori ai Coolest Projects, proiectele participanţilor români au fost apreciate de către vizitatorii evenimentului, dar mai ales de către juriile celor șase categorii de concurs.

Finalul unei zile care a însemnat exprimarea pasiunii pentru programare, a creativității și capacității de inovare, interacţiune şi calitate a prezentărilor, dar şi distracţie şi imersiune în viitorul educaţiei şi al tehnologiei, a adus o listă spectaculoasă de premii câştigate de tinerii partipanţii români:

  • Victor Fortiș și Elisa Erzse, de la CoderDojo Timişoara @CD Loga, respectiv CoderDojo Oradea, au fost câştigătorii categoriei Scratch, la subcategoria de vârstă peste 13 ani pentru proiectul TerraBots
  • Radu Cărăvăţeanu, ninja la CoderDojo Cluj-Napoca @Academy + Plus a câştigat la categoria Dezvoltare de jocuri, sub 14 ani
  • Patrick Lenis, Victor Baican și Cezar Făgădar, de la CoderDojo Timișoara @temirice, respectiv CoderDojo Timișoara @Startup Hub, care au dezvoltat proiectul Shase au fost declarați câștigătorii categoriei Dezvoltare de jocuri, peste 14 ani 
  • Mircea Șerbănescu, David Babescu și Dariana Dorin, de la CoderDojo Timişoara @FEAA, au câștigat cu proiectul Blind Helper categoria Hardware sub 14 ani
  • Laura Chirila și Sergiu Micorici, cu proiectul MindRobot, au câștigat categoria Hardware peste 14 ani

Pe lângă cele cinci victorii, au fost obținute și două titluri de Runner-up:

  • Sebastian Maleș, Adrian Garovăț, Emanuel Covaci de la CoderDojo Timișoara @temirice, autorii proiectului Site-ul Inspectoratului Școlar Județean Timiș, au primit Runner-up Award la categoria Web
  • Roxana Drăghia, Andrei Mătrăgună și Andreea Pintea, autorii proiectului Lights Among Us au primit titlul Runner-up la categoria Evolution - Proiecte complexe 

Prin câştigarea a circa o treime din numărul de premii acordate, participarea din acest an a fost cea mai bună dintre cele patru ediţii la care au luat parte tinerii programatori români şi încununează evoluţia cunoştinţelor şi munca depusă de peste 600 de copii şi tineri şi peste 100 de mentori în cadrul celor 30 de implementări ale conceptului CoderDojo, active în România cu începere din anul 2012.


Pentru detalii suplimentare, vă stăm la dispoziţie prin e-mail, radu.ticiu@gmail.com sau telefonic la +40722691279.

Comentarii